Despre noi

Clubul Copiilor „Marius Bunescu Caracal” este o instituție de învățământ subordonata Ministerului Educației, care se adresează copiilor și elevilor cu vârste cuprinse intre 5-18 ani.

Clubul Copiilor „Marius Bunescu” Caracal, clădire monumentală, un adevărat palat a fost construită în 1896. Din 1982 clădirea a fost sediul Casei Pionierilor și Șoimilor Patriei, devenind din 1990 Clubul Copiilor și Elevilor „Marius Bunescu”. În prezent, devenind CLUBUL COPIILOR “MARIUS BUNESCU” CARACAL.

Situat în centrul municipiului Caracal, în vecinătatea instituțiilor administrative și culturale ale orașului, cu acces ușor al populației școlare, indiferent de școala sau cartierul de unde provin elevii, Clubul Copiilor „Marius Bunescu” în cei peste 60 de ani de activitate s-a constituit un adevărat izvor de cunoaștere și dezvoltare a talentului și pasiunilor copiilor.

Clubul Copiilor „Marius Bunescu” Caracal oferă locul și îndrumarea de specialitate pentru toți copiii astfel încât să își valorifice pasiunile extracurriculare prin activități cultural, muzical-artistice, tehnico-aplicative și sportive. Concursurile și evenimentele organizate de club sunt special gândite pentru dezvoltarea și exersarea competențelor potrivit vocației și opțiunii copiilor.

Clubul Copiilor „Marius Bunescu” Caracal oferă astfel celor interesați o ofertă educațională diversificată, elevii reușind astfel să-și valorifice pasiunile, să își dobândească abilitățile și competențele necesare unei bune orientări școlare și dezvoltării personale în societatea actuală.

Clubul Copiilor „Marius Bunescu” Caracal-organizează și participă la concursuri cu caracter internațional, național, interjudețean și local, evenimente la care elevii participă cu mare interes drept dovadă fiind premiile obținute. Întreaga activitate se bucură de o apreciere considerabila la nivel național, unitatea noastră fiind prezentă la toate manifestările naționale și locale organizate de Ministerul Educației, Televiziune, Primăria Municipiului Caracal și alte instituții de învățământ.